Far away from you

Nu mai putea suporta sa mai sta macar un minut in plus in casa aia blestemata. Chiar se saturase de tot. Mama ei intrecuse cu mult masura, numind-o usuratica precum cea pentru care tatal ei o parasise. Avusese grija de ea atata timp si pentru ce? Sa se lase calcata in picioare de catre cea care i-a dat viata. Parasi casa in lacrimi, trantind usa in urma ei, lasandu-si picioarele sa o poarte spre un loc necunoscut. Nu avea o tinta anume; doar fugea cat de repede putea, lasand lacrimile sa cada pe obrajii ei usor trandafirii de atata emotie ce o tinuse ascunsa, intemnitata pana atunci. Era trecut de miezul noptii, nimeni nu era in jurul ei, strazile erau pustii si linistite. Ajunse in cele din urma in fata parcului, privindu-l printre lacrimi, intrand in el. Aici nimeni nu avea sa o gaseasca, aici putea fi singura, inecata in suparare si in nedreptatile la care viata a supus-o fara sa o avertizeze macar. Privea pierduta inainte, tinandu-si mainile pe langa trup, ajungand in cele din urma la un lac luminat de Luna ce veghea asupra ei dintre stele. Acolo, se afla un salcam pe malul lacului iar Caroline s-a apropiat de el cu pasi mici si oare-cum nesiguri, asezandu-se la radacina acestuia, sprijinindu-si spatele de trunchiul lui. Isi tinea mainile impreunate in poala, privind melancolica spre apa cristalina, obrajii continuand sa-i fie udati de picuri amare. Se gandea la o multime de lucruri, o multime de intrebari ii navaleau in minte insa nu era capabila sa le ofere un raspuns, durand mai mult decat ar fi crezut vre-odata. Nimeni nu era acolo si totusi nimeni definea viata ei solitara caci nimeni nu ii era prieten si nimeni nu o putea ajuta. Linistea o calma insa era atat de apasatoare incat simtea ca avea sa-i fie strivit corpul mic sub acea greutate a intrebarilor fara raspuns.

Soneria galagioasa a telefonului se auzi in intreaga incaperea. Bekah deschise ochii si auzi doar partea cu " I like the girls that drink with me" aducandu-i un zambet pe buze. Era unul din fratii ei, asa ca inchise. Cel putin facuse bine ca o sculase, si asa dormise toata ziua dupa lupta cu Klaus. Se imbraca in ceva comod si iesi afara, inchizand ochii cand aerul rece ii ravasi parul usor ondulat. Nu dupa mult mers ajunse intr-un parc aparent pustiu. Tot mergand zari o tanara si desi era la mare distanta putu observa ca plansese. Se indrepta spre ea - ce era in capul ei ? deobicei nu era o fire draguta- si se opri la cativa pasi studiind-o cu atentie.
- Hei... esti in regula? o intreba usor nesigura, pe vocea sa moale si placuta auzului.

Fusese prea afundata in gandurile ei ca sa observe ca nu mai era singura sau macar sa auda pasii ce se indreptau spre ea. Tresari de-a dreptul speriata cand auzi o voce in apropierea ei, privind-o pe fata care vorbise cu ochi mariti involuntar, ca apoi sa rasufle usurata, ducandu-si o mana la piept.
-Doamne... m-ai speriat nu gluma.
Chicoti de prostia din capul ei ca apoi sa isi stearga obrajii uzi din cauza acelor lacrimi, dand usor din umerii ei micuti.
-Da, cred ca da.
Poate ca nu era in regula insa asta nu insemna ca trebuia sa se planga in fata fiecarui strain care ii iese in cale. Nu era deloc stilul ei si i se parea injositor.

- Se intampla deseori sa sperii lumea cand apar ca o stafie.. murmura ea ridicand inocenta din umeri, intr-adevar arata destul de fantomatic datorita pielii sale exagerat de albe. Facu cativa pasi se aseza jos, la o oarecare distanta de ea, indreptandu-si ochii de un albastru limpede catre cerul intunecat. Poti sa... imi povestesti ce-ai patit, daca vrei si daca tu crezi ca te va face sa te simti mai bine.